O femeie din Ploiești, dispărută de două zile de acasă, a fost găsită moartă într-o clădire dezafectată

O femeie din Ploiești, dispărută de două zile de acasă, a fost găsită moartă într-o clădire dezafectată
FOTO - Facebook
Publicat: 16/03/2022, 01:01

O femeie din Ploiești, în vârstă de 36 de ani, a plecat de acasă sâmbătă – în jurul prânzului – fără să anunţe pe nimeni. Soţul său a cerut imediat ajutorul polițiştilor din Prahova.

În ziua dispariţiei, Ionela purta o geacă din fâș de lungime medie de culoare albastră, pantaloni trening de culoare verde şi era încălțată cu ghete de culoare neagră.

Poliţiştii au demarat cercetări, însă în cursul serii de luni, în jurul orei 18.00, trupul tinerei a fost găsit de o femeie într-o clădire dezafectată, informează Observatornews.ro.

Din primele informații, ea ar fi suferit de depresie postanatală, după naşterea celui de-al doilea copil și astfel ar fi ales să își ia viața, dar cercetările continuă în acest caz.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este femeia plecată voluntar la data de 12 martie. Din primele verificări, pe corpul acesteia nu au fost observate urme vizibile de violență, fiind transportată la Serviciul de Medicină Legală Ploiești în vederea efectuării necropsiei. Cercetările vor fi continuate de către polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor